Cândva respinşi, astăzi valoroşi.
În Juchitán, în sudul Mexicului, membrii comunităţii Muxes relatează cum „al treilea gen” ca identitate sexuală a ajuns la maturitate în epoca modernă, înrădăcinat în limba lor antică.
Astăzi ei îşi exprimă identitatea liber – în mod unic – într-o ţară cu o reputaţie mai degrabă misogină.
Un scurtmetraj documentar regizat de Ivan Olita
Fotografie: Luigi Martinucci
Regia artistică: Davide Di Teodoro
Producător executiv: Andre Bato
Producţie: Paulina Salas, Juan Robles, Michael Matus
Partitura originală: JEAN
Sunet: Gustavo Mora, Jose Velaso
Gradaţia culorilor: Roy Sun
Subtitrare şi traducere: Andreea-Nicoleta Pop, Mălina-Mihaela Hardulea, Anamaria Campean, Andreea Butoi
Interviu
Ivan Olita Regizor
„Din punct de vedere narativ, mă interesează intersecţia dintre ficţiune şi non-ficţiune.”
- Cum a luat naştere proiectul?
Eram la un seminar cu Werner Herzog şi unul dintre participanţi ne-a prezentat un scurt material despre las Velas, o mare paradă muxes, care se organizează anual în Juchitan, Oaxaca, la finalul căreia se alege o regină.
M-au uimit instant aceste personaje şi am vrut să aflu mai multe despre ele. Materialul avea în jur de două minute şi nu intra în detalii, aşa că am simţit nevoia să aflu mai multe. Voiam să le cunosc vieţile dincolo de la Vela.
Mi-am văzut de viaţa mea vreo două luni, apoi am dat peste un articol în New York Times despre ele şi am ştiut că este un semn să mă apuc de treabă şi să aflu mai multe. Încă de a doua zi, am intrat în faza de pre-producţie.
- Cum au decurs filmările?
Când am ajuns în Juchitan, nu aveam nici cea mai vagă idee cum să dau de muxes. Acesta a fost un documentar la care am făcut puţină cercetare pre-producţie. Pentru că trebuie să mergi în locul care te interesează şi să începi de acolo.
Odată ajunşi, am luat legătura cu Michael Matus, un regizor local, iar el ne-a ajutat să realizăm filmul. A început să-mi prezinte muxes, îi sunt foarte recunoscător! Săream în nişte maşini mici şi traversam în toate direcţiile. În prima săptămână la Juchitan, doar ne-am întâlnit cu muxes. Le-am văzut casele, famiile, restaurantele, pieţele unde lucrau…
Dat fiind că e vorba despre un grup, încercam să găsesc personalităţi care să se potrivească împreună. Ar fi însă greşit să presupunem că toţi muxes sunt la fel, comunitatea fiind, în mod evident, foarte diversă.
- Filmul dumneavoastră pare idilic, o poveste plină de culoare. Unde se află graniţa dintre ficţiune şi realitate?
Werner Herzog ne-a spus: „Faptele nu sunt adevărate.” Din punct de vedere narativ, mă interesează intersecţia dintre ficţiune şi non-ficţiune.
Pe mine mă interesează să transmit adevărul, pentru că, de multe ori, adevărul este mai profund decât faptele. Adevărul are o însemnătate stratificată. Iar pentru ca acest adevăr să ajungă la public, are nevoie de o expunere vizuală.
Eu am o abordare stilistică, şi asta datorită experienţei mele în industria modei. Aşa că nu contează unde sunt sau ce filmez: mereu ajunge să fie foarte vizual. Îmi pasă cu adevărat de calitatea suprarealistă a materialului.
- În filmul dumneavoastră se aud voci puternice, încrezătoare şi optimiste. Care este realitatea faptelor?
Fără îndoială, muxes fac parte din decorul oraşului: oamenii de la sat îi preţuiesc şi majoritatea familiilor cred că a avea un membru al familiei muxe este o binecuvântare, deoarece aceştia nu se căsătoresc de obicei şi, cel mai probabil, vor avea grijă de vârstnici. A fost incredibil de plăcut şi de liniştitor să aflăm că toţi cetăţenii din Juchitan îi apreciază pe muxes şi îi văd ca pe un atu, conştienţi fiind de contribuţia specifică pe care aceştia o aduc.
Muxes reprezintă al treilea gen, iar prezenţa lor a dus la crearea unui nou set de norme culturale şi astfel că, într-un fel, ei sunt emblematici şi celebraţi drept personalităţi distincte.
În acelaşi timp, ei locuiesc într-un mediu social banal şi – uneori – slab dezvoltat, Juchitan fiind, cu siguranţă, un sat sărac. La cum văd eu lucrurile, ei pendulează constant între statutul de fiinţe superbe, puternice şi de neatins şi cel de de oameni obişnuiţi, care au de-a face cu probleme cotidiene adesea greu de rezolvat. Din păcate, mulţi muxes încă se prostituează.
- Ce ne puteţi spune despre 99 şi despre subtitrarea multilingvă a filmului dumneavoastră?
Sunt foarte recunoscător pentru efortul unor oameni ca voi, care sprijină cineaşti ca mine şi sunt onorat că aţi decis să includeţi Muxes în selecţia voastră.
Faptul că aţi oferit o voce (prin subtitrare) persoanelor din filme (şi în special celor ce fac parte din grupuri minoritare) ajută incredibil de mult la circulaţia şi distribuirea lor.
Fără ajutorul vostru, cineaştilor independenţi le-ar fi mai greu, aşa că vă sunt super recunoscător şi la fel ar trebui să fie toţi cei care au avut ocazia să lucreze cu 99!